vineri, 16 decembrie 2011

Roșia Montana



  În cadrul orei de TIC am fost informată despre Proiectul Roșia Montana.După vizualizarea documentarului de mai sus am rămas șocată de suferința omenilor din acele locuri.Cei care doresc să exploateze mireuri nu se gândesc deloc la consecințe, astfel ei distrug mediul și îmbolnăvesc localnicii și animalele.Ei sunt conștienți de problemele pe care le creeaza, dar totuși localnicilor le spun minciuni, ascunzându-le adevarul.
  Este trist că avem în țara noastră astfel de probleme, de care noi nu știm, și dacă știm nu facem prea multe pentru a le schimba.Străinii sunt conștienți de probleme noastre și încearcă prin aceste documentare să ne informeze, poate vor schimba ceva.
  Ca viitor cadru didactic mă simt obligată să informez pe cei din jur despre consecințele acestui proiect.Poate aceste informații vor ajunge și la persoane preocupate cu adevărat de viitorul țării noastre, care vor schimba lucrurile spre bine.

joi, 8 septembrie 2011

Moara cu noroc de Ioan Slavici - rezumat-

   

       Ghiţă, cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor, hotărăşte să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câştiga rapid bani. Cârciuma este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecate. O vreme, la Moara cu noroc, afacerile îi merg bine, iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în care trăieşte familia nu întârzie să apară: Ghiţă trăieşte fericit alături de soţia sa, Ana şi de cei doi copii, iar bătrână, mama Anei, veghează la liniştea familiei. Apariţia lui Lică Samadaul, şeful porcăriilor şi al turmelor de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei. Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie. 
      Din dorinţa de a se îmbogăţi, cârciumarul se îndepărtează de Ana şi devine treptat complicele lui Lică la diverse nelegiuiri: jefuirea arendaşului, uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de jandarmi, lui Ghiţă i se dş drumul numai pe chezăsie. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoţ şi tovarăş al lui Lică, pentru a-i da în vileag pe Samădau. Ghiţă nu este însă sincer faţăde Pintea, deoarece îi oferă dovezi ale vinovăţiei lui Lică, numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta din urmă.
     La sărbătorile Peştelui, Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, lăsând-o la cârciumă în compania Samădăului, în timp ce el merge să-i anunţe pe jandarm ca Lică are asupra lui banii furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului care se înstrăinase de ea şi de familie, Ana i se dăruieşte lui Lică. Când se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide, iar el la rândul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lică. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii.

Singur pe lume de Hector Malot - rezumat


 De opt ani, Remi trăieşte la buna mama Barberin la Chavarron, în masivul central, dar atunci când soţul acesteia, Jerome, zidar la Paris, revine acasă rănit (în urma unui accident) şi ruinat, copilul afla ca mama Barberin nu este mama sa adevărata şi că, de fapt, este copil abandonat. Ca să supravieţuiască, Barberin (Jerome) va vinde mai întâi vaca Roussette şi apoi îl închiriază pe Remi pentru 40 de franci unei trupe de actori ambulanţi condusă de un anume Vitalis.
   Acesta da reprezentanţii cu câinii săi savanţi, Capi, Dolce si Zerbino si cu maimuţa Joli-Coeur pentru a-şi câştiga existenţa. În timpul unei reprezentanţii la Toulouse, Vitalis este arestat şi închis pentru două luni.
  Remi se trezeşte singur cu animalele şi este invitat de doamna Mulligan şi de fiul său paralizat Arthur, un tânăr englez bolnav, care călătoreşte cu mama sa la bordul Lebedei, o îmbrăcaţiune amenajată pentru croaziere.Lui Remi i-ar plăcea să rămână cu ei, dar cele doua luni au trecut şi Vitalis îşi reia drumul cu trupa sa. În timpul unei furtuni de zăpadă, doi dintre câini sunt ucişi de lupi şi maimuţa moare.
   În drum, el îl intâlneşte pe Mattia, la îngrozitorul Garrofoli - hoţ de copii şi şef al unei bande de falşi infirmi. Apoi, la Paris, Vitalis moare de frig şi Remi este primit la un grădinar din Gentilly, care are doi băieţi si două fete, dintre care una, Lise, este mută. Remi se îndrăgosteşte de Lise, care sta la căpătâiul lui mai multe zile, în timpul unei congestii pulmonare. Remi şi Capi român la gradinar până când acesta este închis. Fraţii şi surorile sunt separaţi.Trezindu-se singuri, Remi şi Capi trebuie să-şi câştige existenţa şi-şi reiau meseria de actori ambulanţi.
  Ei se reîntâlnesc cu Mattia, care l-a ucis pe Garrofoli pentru a evada şi care va deveni pentru Remi ca un frate. Fiind un bun muzician, el intră în trupă.Ca sa supravieţuiască, Remi merge să-l viziteze pe unul din fraţii Lisei şi îl înlocuieşte ca miner. Într-o zi mina este inundată, dar Remi şi alţi câţiva găsesc o pungă cu aer şi supravieţuiesc sub pământ paisprezece zile. În cele din urma sunt salvaţi.
Remi si Mattia cumpără o vacă pentru mama Barberin şi aceasta îi povesteşte lui Remi că un bărbat a venit să-l caute pentru a-l duce la adevărata sa familie. Remi, Mattia şi Capi pleacă atunci la Paris pentru a-l cauta pe Barberin, dar acesta este mort si cei doi copii si cainele trebuie sa plece în Anglia.Aici, sunt daţi familiei Driscoll, care pretind a fi părinţii lui Remi, dar care, de fapt, sunt niste tainuitori. Remi, Mattia si Capi raman la ei pana in ziua cand Mattia aude o discutie între dl Driscoll şi unchiul lui Arthur Mulligan, dl James Mulligan. Acesta din urmă vrea să-l ucidă pe Arthur pentru a putea fi el moştenitorul familiei.După ce este aruncat în închisoare pe nedrept, Remi fuge cu un vapor în Franta împreună cu Mattia şi Capi. Apoi, străbătând toate fluviile în căutarea dnei Mulligan şi a lui Arthur, ei îi regăsesc în Elveţia împreunî cu Lise, care îsi recăpătase graiul.Doamna Mulligan îi destainuie lui Remi că este fiul ei. Luat chiar de la naştere de lângă mama sa, lady Mulligan, de unchiul sau, James Mulligan, care dorea moştenirea fratelui sau mort, Remi a fost dat lui Jeroboam Driscoll, care fusese plătit să-l facă să dispară. Dar Driscoll l-a încredinţat pe Remi cuplului Barberin.
   Anii au trecut şi Remi s-a căsătorit cu Lise, au avut un copil şi s-au mutat în Anglia. Mattia a devenit un mare muzician.

sâmbătă, 13 august 2011

Ion de Liviu Rebreanu -rezumat-

Liviu Rebreanu
     Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului Pripas se află la hora, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. 
     În centrul acţiunii stă personajul Ion, ţăran sărac care vrea sa aibă repede mult pământ. Hotărârea lui Ion de a o lua la joc pe Ana cea bogată, deşi o place pe Florica cea săracă, marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, şi confruntarea verbală cu Ion, pentru că  umblă să-i ia
fata promisă altui tăran bogat George Bulbuc, constituie intriga romanului. Ruşinea pe care Vasile i-o face la horă, in faţa satului, va stârni dorinţa de răzbunare a flacăului, care la rândul său îl va face de ruşinea satului, lăsând-o pe Ana insărcinată pentru a obţine pământul ca zestre.
    Ion îl forţează astfel pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. La nunta cu Ana, Ion işi dă seama că tot pe Florica o iubeşte. În plus, el nu-i cere acte socrului pentru pământul - zestre, şi simţindu-se înşelat, încep bătăile şi drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediază conflictul dintre Ion si Vasile, în care „biata Ana nu este decât o victimă tragică". Sinuciderea soţiei nu-i trezeşte regrete sau conştiinţa vinovăţiei, pentru că în Ana, iar apoi in Petrişor, fiul lor, nu vede decât garanţia proprietăţii pământurilor. Nici moartea copilului nu-l opreşte din drumurile lui după Florica, măritată acum cu George, astfel că deznodământul este previzibil. George îl omoară pe Ion şi este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Şcoala Normală "Vasile Lupu" Iaşi


 Istoria şcolii începe încă din 1828, când la Trei Ierarhi se întemeiază două şcoli: una primară şi una normală de pregătire a învăţătorilor, care aveau să fie finanţate din averile lăsate de Vasile Lupu.De la întemeierea sa în 1855 Şcoala Normală „Vasile Lupu” era adăpostită în chiliile mănăstirii Trei Ierarhi. Spaţiul fiind neîncăpător pentru o şcoală cu internat şi cu şcoală de aplicaţie s-a pus problema mutării într-un local mult mai mare situat mai departe de oraş aşa cum este firesc pentru o şcoală de pregătire a educatorilor.Astfel în 1886 Ministerul Instrucţiunii a cumpărat Vila Pester împreună cu terenul de aproximativ 33,5 ha de la fostul ministru al Instrucţiei, V.A. Ureche. Este cel mai vechi aşezământ de instruire a învăţătorilor din ţara noastră.
Pe această aşezare se va construi până în 1891 noul local al Şcolii Normale, local în care şcoala îşi desfăşoară şi în prezent activitatea.
Întâmplarea făcea ca şi locul noii aşezări să aibă legătură tot cu voievodul Vasile Lupu, căci pe dealul Copoului, fostă moşie a acestuia, se află şi biserica Sfântul Atanasie din vii ctitorie din 1638 a lui Vasile Lupu.

sâmbătă, 14 mai 2011

Ce îmi oferă comunicarea web?

În acest secol al tehnologiei ne folosim tot mai mult de spaţiul web unde găsim tot felul de informaţii benefice sau nu.Dar totuşi ce ne oferă această comunicare în spaţiul web?

  • Comunicarea în spaţiul web ne ajută sî ţinem legătura la distanţe mari in timp real,
  • Ne ajută să trimitem fişiere text, audio, film, imagine.
  • Este un mijloc de informare.
  • Ne ajută să socializăm şi să cunoaştem persoane noi.
Putem socializa uşor prin numeroasele spaţii web cum ar fi Twitter, Facebook şi multe altele.